Sa vorbim despre banalul "Deochi"

Nu credeti in "farmece"? Nu credeti in puterea magiei? Explicati-mi atunci ce este si cum functioneaza "deochiul"?
Te intorci de la o scurta intalnire cu colegii din alte birouri. Te-ai dus sanatos si te-ai intors ca vai de tine: o durere de cap izbucnita ca din senin iti sfredeleste tamplele, te simti ametit si lipsit de putere. Ce naiba-i asta? Daca ai noroc, poate una dintre colegele mai mature si cu experienta iti administreaza si “tratamentul”. Si, lucru curios, chiar iti trece.
Credinta in deochi sub o forma inrudita cu cea existenta la noi dainuie din timpuri stravechi in tot spatiul mediteranean. In Grecia, in Turcia, in Spania si Italia, in tarile Orientului Mijlociu, teama de o privire malefica este atat de raspandita, incat a dat nastere unui intreg folclor, de la legende si explicatii paranormale, pana la tratamentele preventive si curative, cu gesturi si obiecte protectoare, descantece si vraji cu taciuni aprinsi. Asa cum este el inteles in credintele populare, deochiul ar implica un transfer misterios de energii necunoscute intre cel ce deoache si victima sa.

Interesant este faptul ca e vorba despre un rau facut fara intentie; persona care deoache poate sa nu fie neaparat rauvoitoare. Se spune ca papa Pius al IX-lea, eroul celui mai lung pontificat din istorie (32 de ani, 1846 – 1878), era considerat, la vremea sa, un jettatore, iar credinciosii primiti in audienta, nu uitau sa faca, la spate, cu mana, gesturi de aparare impotriva deochiului.
Aproape in toate regiunile unde exista credinta in deochi, el este privit ca un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative si staruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Chiar si azi, multe mamici pot spune povesti adevarate despre felul in care si-au scos la plimbare copilasul sanatos-tun; pe drum, cineva l-a admirat si laudat, iar la intoarcerea acasa, peste o ora-doua, copilul a inceput sa planga si sa vomite.

Desi multi se pot naste cu darul deochiului, superstitia populara atribuie acest “dar” mai cu sema anumitor categorii de persoane, mai susceptibile de a face rau altora printr-o singura privire. Astfel, cei mai primejdiosi au fost socotiti:

* oamenii invidiosi
* cei care laudau copiii
* persoanele cu ochi verzi ori albastri
* femeile fara copii
Si, cu toate ca orice om putea, la un moment dat, sa aiba ghinionul de a intercepta o privire care sa-l deoache, se credea ca vulnerabili erau indeosebi copiii, mamele care alaptau, animalele care dadeau lapte - precum caprele si vacile - si pomii fructiferi.

Gesturi protectoare:
* Protectii verbale: rostirea unor formule speciale (de genul “Sa nu-i fie de deochi!);
* Actiuni precum scuiparea asupra celui laudatutilizare panglicilor ori snururilor de culoare rosie
* Purtarea unor obiecte protectoare

* Potcoava, oglinjoare (care reflecta, “trimit inapoi” privirea malefica), seminte ori pietre semipretioase cu un desen concentric, sugerand ochiul. In Italia este purtata de baieti si barbati, ca amuleta protectoare impotriva deochiului, cornicello, un mic pandantiv in forma de corn.In Orientul Mijlociu, cel mai popular astfel de talisman este cel de forma unui ochi, a carui privire nemiscata contracareaza, efectele unei priviri nefaste aruncte de cineva care deoache.Tot in Orientul Mijlociu este extrem de populara amuleta hamsa - numita de musulmani Mana Fatimei iar de evrei Mana lui Miriam amuleta reprezinta o mana deschisa, avand in palma un ochi.

Daca, totusi, talismanele protectoare nu si-au facut efectul , sau nu a purtat unul, se trece la tratamentele curative – cele destinate sa vindece raul. Tratamentele implica mai intotdeauna apa; de la regiune la regiune, joaca un rol uleiul de masline turnat in apa, taciunii aprinsi (sau, in vremurile mai recente, chibriturile) ce vor fi stinsi in apa; ceara picurata, de asemenea, in apa; in unele locuri, farmecele presupun spargerea unui ou (Mexic), aprinderea unei flacari cu al carei fum este afumat cel suspect de a fi fost deocheat (India), iar in Iran se folosesc semintele unei plante (Peganum harmala) care, aruncate pe carbuni aprinsi, pocnesc si se sparg, imprastiind un fum mirositor cu care sunt afumati cei deocheati.

Aceste actiuni sunt insotite de descantece si/sau rugaciuni; dupa felul in care reactioneaza nu numai victima, ci si tamaduitorul, se poate spune daca a fost vorba intr-adevar de deochi. In Romania, la fel ca si in Grecia, faptul ca acela care descanta incepe sa caste e un semn sigur ca a fost vorba cu adevarat despre deochi.